miercuri, 7 februarie 2018

Cand imi este greu..

Obisnuiesc sa ma retrag in dormitorul meu si acolo in fata icoanelor si a bibliotecii ma asez pe covor si imi iau "cartile mele".Avem destul de multicele carti duhovnicesti dar sunt cateva care imi face placere sa le recitesc si de fiecare data primesc aceeasi bucurie de la ele.. In ele gasesc intarirea cand simt ca inima mea este stapanita de manie, ori poate de nemultumiri, sau cine stie cate alte suparari mai poarta si inima aceasta a mea.
Una dintre cartile mele este "Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata. Staretul Tadei de la manastirea Vitovnita". Recitesc cu mult drag aceste pagini: 


"La Mănăstirea Milkovo ați trăit cele mai frumoase clipe din viața dumneavoastră duhovnicească. Spuneți-ne ceva despre starețul acestei mănăstiri, Părintele Arhimandrit Amvrosie

Părintele Tadei:  Părintele Arhimandrit Amvrosie a fost un om cu viață sfântă. În timpul Revoluției (bolșevice, din Rusia) a fost îm­puș­cat în piept, și a suferit mult cu plămânii din prici­na a ceasta. Nu s’a vindecat niciodată, iar rana i-a în­les­nit tu­ber­cu­loza și a murit tânăr. 
A fost ucenic al vestiților Sta­reți din pus­tia Optinei; mai cu seamă, avea dragoste către Sfân­tul Amvrosie al Optinei, care l-a tuns în cinul mona­hi­cesc. Dintr’însul izvora o dragoste deosebită și netulburată. Do­bân­dise de la Stareții Optinei ceea ce aveau ei mai bun: dragostea. A introdus în viața sa această dragoste atot­cu­prin­zătoare. Era pur și simplu deosebit. Minuna prin dra­gos­tea sa pe oricine cu care stătea de vorbă sau care doar se afla în preajma lui. Niciodată nu s’a mâniat, nici măcar pe vreun monah sau frate, nici nu a spus vreodată cuiva un cuvânt rău. Răbda multe și le ierta totul. Toate grijile și proble­­mele le punea înaintea Domnului și numai Lui i se plân­gea. Se ostenea să împărtășească și fraților din obște această în­sușire, prin pilda proprie, și mulți au învățat de la el cum să pună în lucrare, în viața de zi cu zi, această dragoste atot­cu­prin­ză­toa­re, nepătimașă. 
Chiar eu am simțit această dra­gos­te de negrăit a sa, pe care a împărtășit-o și a­ce­lor frați care au dorit s’o primească drept moștenire. 
Când am ajuns la Mănăstirea Milkovo, cea dintâi as­cul­tare primită a fost să păzesc via. Și, pentru că îmi plăcea să dorm, am ațipit, iar hoții au venit și au prădat via. Când m’am trezit, am văzut că nu mai sânt struguri. M’am speriat și l-am așteptat cu tea­mă pe iconom să vină la vie. Acesta a venit, a văzut totul - și nu mi-a zis nici un cuvânt. Nimic! Strugurii din vie furați, iar el nu-mi spune nici un cuvânt! 
Ziua următoare a venit ia­răși și mi-a spus: „Tomușca (așa mă strigau când eram fra­te), Batiușca a blagoslovit să-ți dau o ascultare no­uă. Vei păzi oile și caprele pe islazul din preajma Moravei.” Și așa am ajuns cioban la oi. Dar și de data asta am greșit.
Mi s’a dat să învăț citirea din Ceaslov cât timp păzesc oile și caprele, iar eu, citind din Ceaslov, am ațipit iarăși. Când m’am trezit, am căutat să văd unde sânt oile și văd că rămăsese numai o capră bătrână. Toate celelalte dispăruseră pe undeva. M’am ridicat degrabă în picioare, să le caut unde sânt. Când colo, ele s’au dus pe ogor, au doborât gardul într’un loc, au intrat și au mâncat toată fasolea stăpânului acelui o­gor. Iar capra, când a văzut că eu alerg la oi, a pornit și ea să alerge în urma mea și cât pe ce să distrugă gardul cu to­tul. Stăpânul ogorului a văzut, după aceea, ce au făcut oile și caprele și, firește, s’a dus la mănăstire să se plângă părinte­lui arhimandrit. Acesta i-a spus iconomului să plătească stri­căciunea adusă proprietarului - și cu asta totul s’a în­che­iat. Nici unul dintre frați nu mi-a spus nici măcar un cuvânt (de mustrare), nici măcar unul! Ziua următoare a venit ia­răși iconomul la mine și mi-a zis: „Batiușca a blagoslovit o ascultare nouă pentru tine. De acum vei păzi vacile, pe celălalt izlaz.”
Dar istoria s’a repetat. Aveam șase vaci, iar printre ele se afla și una mai bătrână, căreia îi plăcea să se furișeze și să fa­­că stricăciuni. Cât timp am păzit vacile, le număram cu gri­­jă ca să nu repet aceeași greșeală. Aveam cu mine și Ceas­lo­­vul, și citeam din el din când în când. Și astfel, în timp ce ci­­team, vaca cea bătrână a reușit să se furișeze și să intre în grădina ce se afla nu departe de izlaz. În timp ce citeam, îmi aruncam uneori privirea la vaci și socoteam dacă sânt toa­te la număr. Odată, din întâmplare, le-am numărat cu a­ten­ție și am observat că vaca bătrână lipsește. Am în­lem­nit și am pornit să o caut. Când am privit prin grădini, vaca ajunsese deja la a treia dintre ele, ronțăise și călcase în picioare toa­tă varza. Stăpânul grădinii s’a plâns din nou și iarăși a venit i­conomul la mine. Noua ascultare a fost la trapeză și la biserică. 
Acestea sânt numai o parte din ispitele pe care Părintele Arhimandrit Amvrosie le-a acoperit cu dragostea sa cea fără de margini. Au fost atunci și altele, mult mai rele și mai dureroase, dar părintele arhimandrit a răspuns întotdeauna doar cu dragostea sa. Unui călugăr ce fusese cândva guvernator, prefect de gubernie - o persoană importantă în Rusia - îi plăcea mult să bea. Se întâmpla chiar să plece din mănăstire și să meargă în sat, și lipsea câte o săptămână. Trebuia ca Starețul să-l caute și să-l aducă înapoi. Bea și iar bea, iar părintele arhimandrit nu-i spunea nici măcar un cuvânt care să-l mustre pentru ce face - nimic! Acoperea totul cu dragoste, ca și cum nu ar fi fost nimic. Era vădit că rabdă și suferă din pricina tuturor acestora, dar nu ar fi spus nimănui nici măcar o vorbă despre asta. Venea întotdeauna cel dintâi la biserică, la slujbă, și ședea întotdeauna lângă scaunul de egumen. Se vedea că era pur și simplu istovit de griji, dar nu spunea nimic nimănui, așeza totul înaintea Domnului. Nu a pedepsit niciodată pe nimeni. Nu a avut nici măcar un gând rău față de nimeni, nici o privire aspră, nimic de felul acesta. Iubea pe fiecare așa cum era și se ruga lui Dumnezeu, ca să-l lumineze El pe acela. Prin pilda sa de viață învăța cel mai mult și stăruia ca prin pilda aceasta să aducă pe fiecare la calea mântuirii. Cu adevărat, Părintele Arhimandrit Amvrosie era un suflet deosebit, plin de dragoste și smerenie. Păcat că boala l-a luat prea din vreme din lumea aceasta."




Voi ce faceti cand sunteti suparate?Cum depasiti starile rele?

marți, 30 ianuarie 2018

Cuvant despre viata de familie


 "Atatea bunatati vin atunci cand sotii se inteleg, si atatea rele se intampla cand se sfadesc!Nici belsugul si bogatia, nici copii multi si buni, nici stapanirea si puterea, nici slava si cinstea - nici o bunastare nu-i poate bucura pe soti daca sunt certati. 
Sa pretuim mai presus de toate unirea de cuget din casa si sa facem totul pentru ca in casnicie sa se pastreze mereu pacea si linistea...Atunci si copii vor urma virtutii parintilor, si casa va propasi.
Acolo unde sotul, sotia si copii sunt uniti prin legaturile vitutii, intelegerii si iubirii, este si Hristos in mijlocul nostru."(Sfantul Ioan Gura de Aur)




joi, 4 ianuarie 2018

Cele mai frumoase sfaturi de la un tata

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă pentru fiica sa Margareta 


28 Noiembrie 2012

Să trăieşti Mimilica dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fii fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea... al doilea, de! norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru El.
Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi... ATÂŢIA CÂT MERITĂ.
A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptura.
Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vină.
Aşa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreapta cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta:
“Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, că o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!
Te îmbrăţişez cu drag,
A. Vlahuţă

text preluat integral de pe ortodoxiatinerilor.ro





































marți, 19 decembrie 2017

Un cuvant despre nemultumire





"Toti ne nastem si parem ca ne nastem intr-o lume si in niste familii si intr-o tara si intr-o epoca in care suntem totdeauna nemultumiti, ni se pare ca nu am dobandit ce am vrea noi, ca nu avem ce au altii, totul pare nedrept! Pare nedrept, nu este nedrept! Dumnezeu pe toate le va repara! Trebuie sa avem putina rabdare!"

Un parinte


vineri, 15 decembrie 2017

Chec de post

Am primit acum cativa ani reteta acestui chec de la o vecina din bloc. Ne-a placut foarte mult si de atunci il tot repetam. M-am gandit sa scriu reteta si pe blog, poate ii este de folos cuiva:)

Ingrediente: 
* 2 cani de faina
* 1 cana de zahar
*1 cana apa minerala
* jumatate cana de ulei
* 1 plic de zahar vanilat
* 1 plic de praf de copt
* 3 linguri nuca de cocos
* visine din borcan( mai multe:)

Instructiuni:
Adaugam intr-un vas zaharul, faina, apa, uleiul, praful de post si zaharul vanilat.Amestecam cu telul( sau mixerul) pana obtinem o compozitie omogena.Impartim compozitia in doua. Intr-una din ele punem cacao si omogenizam.In cealalta punem nuca de cocos.Asezam o foaie de copt in tava de chec si punem randul de crema cacao. Peste presaram visinele. Cat mai multe:)Peste visine crema cu cocos. Se coace compozitia vreme de 45 de minute sau pana e frumos rumenit deasupra.Checul crapa putin deasupra, nu va speriati:)Il scoateti din cuptor cand e gata si il mai lasati 10 minute in tava. Apoi se aseaza pe un gratar de bucatarie sau un platou oval( sa nu transpire fundul checului) pana se raceste. Checul nu se taie fierbinte altfel se imprastie( nu ca n-ar fi bun si imprastiat:) Data trecuta ai mei au tabarat pe chec de intr-o ora am cules numai niste ramasite de chec pentru a face o poza. Ce sa mai spun, merita incercat! ;)

                                                               O zi frumoasa!
                                                                                     Andreea

duminică, 10 decembrie 2017

O zi...






Sarbatorile vin, sarbatorile vin!!!:D 

Astazi sunt bucuroasa:
*pentru ca se apropie sarbatoarea sfanta a Craciunului, miracolul vietii noastre.Imi doresc tare mult sa ma spovedesc ca sa ma pot bucura cu adevarat de Nasterea Mantuitorului.

*pentru ca traiesc o stare de pace si bucurie in familie de cand am hotarat sa las maniile si sa ma port cu blandete cu cei dragi. Cu adevarat  mama este cea care "da tonul casei".Cand mama este binevoitoare si linistita copii si sotul se imbaiaza in iubirea si armonia ce domneste in casa.





miercuri, 25 octombrie 2017

In my secret life

I dream o be a painter...
Da....
Candva...iubeam sa pictez. Toata copilaria mi-am petrecut-o printre foi, seturi intregi de carioci si creioane uzate. Apoi am mers la scoala si ora de desen era preferata mea.Imi doream mult sa merg la liceul de arte plastice....dar...am renuntat.
In seara banchetului doamna de desen i-a spus dirigintei mele ca nu sunt suficient de buna pentru asa ceva. Apoi diriginta i-a spus mamei si mama mie. In seara aceea mi-am scris tristetea pe o foaie, am plans si n-am mai pictat deloc in urmatorii ani. Pe la 23 de ani la insistentele unui prieten care mi-a cumparat tempera, pensule, bloc de desen am facut acest desen. Singurul.
Astazi sunt sotie, sunt mama, am casa, am treaba, nu mai am stare, dar inima viseaza sa pun mana din nou pe pensula....