joi, 27 iulie 2017

Inselare

E dimineata...ma simt asa de bine, atat de recunoscatoare pentru ca Dumnezeu mereu imi vine in ajutor pentru a ma intelepti in viata aceasta. Notez mai jos cateva randuri dintr-un caiet, pe care le-am scris noaptea trecuta:


Inselare
     Am fost la mall. Singura, pentru ca am avut de facut cateva cumparaturi si adevarul este ca am simtit nevoia si sa mai ies.
     Cate oferte, ce preturi mici si ce calitate buna aveau unele haine. Desigur, erau si gunoaie, dar cine se mai uita la eticheta in ziua de astazi? Sunt acasa acum dar gandul mi-a ramas la un tricou si un maieu de la C&A din bumbac bio(ooo...ce eticheta impresionanta avea, parca imbracai "sanatatea".)
     Simt o stare de robire si in acelasi timp imi dau seama. Toate acestea, hainele, accesoriile, decoratiunile, au ajuns sa ne fie atat de accesibile si ceea ce ne atrage ca un magnet este faptu lca nu mai sunt chinezariile de acum cativa ani. Nu, acum ai si calitatea, esti printesa pe bani putini. Iti vine sa iti schimbi toata garderoba la cate oferte gasesti la mall. Intr-un magazin, pe peretele din fata casieriei, scria ceva de genu: Adu aici hainele vechi pentru reciclare, impreuna reinventam moda, sau ceva de genu. Eu spun: du hainele tale vechi acolo apoi plimba-te prin magazin dupa altele, ca sunt mai noi, mai la reducere, mai calitative. Draga, cine mai poarta haine ponosite in ziua de astazi cand toate ne sunt atat de accesibile Cumparati,cumparati,cumparati!
     De fiecare data cand ies din mall aceeasi fraza imi rasuna in cap: Fericit cel care v-a putea sa reziste la toate acestea! Si spun: Fericita este femeia care va stii sa fie cumpatata!
     Am cunoscut o vaduva. O femeie frumoasa, blanda, cu un zambet cald, vesnic pare bucuroasa. S-a asezat pe banca langa mine. Nu imi aduc aminte exact ce am vorbit atunci, dar mi-a ramas o vorba de-a ei: Mi-am dat seama ca multe lucruri le-am cumparat in viata fara sa am neaparata nevoie de ele.Nu mai cumpar decat strictul necesar.
    Ce bine ca Dumnezeu a lasat ca femeia sa fie condusa de barbat. Cata odihna! Altfel ieri spargeam 200 de lei pe o pereche de sandale de la Dasha. Erau la reducere, erau feerice, erau...ca de printesa.Dar adevarul este ca am si nu sunt rupte, nici urate.
cumpatare, cumpatare!:)

Cand m-am casatorit am dat cu capul de un stalp:)) Stalpul numit sotul meu:) Erau primele luni de casatorie si eu imi tot cumparam, imi tot trebuiau haine: ba fuste, ba cine stie ce esarfa de vis. Sotul meu imi spune: iubirea mea, nu putem continua asa sa tot cumparam haine, uita-te in dulap sa vezi ce mai ai, ce poti folosi. M-am infuriat pe el, am plans dar nu am avut ce face. Am deschis dulapul si intr-adevar: acolo erau! Le-am calcat, le-am asortat si buna am fost. In anii in care am stat la mama eram obisnuita sa tot am, daca mi se promitea ceva stiam sigur ca voi primi. Apoi m-am casatorit si au fost alte prioritati: intretinerea, benzina, cauciucuri de vara, mancarea si cate si mai cate. De aceea ma gandesc uneori ca nu e deloc ok sa promiti copilului tau ceva si apoi sa mergi pana in panzele albe sa te tii de promisiune. Pentru ca daca il vei obisnui asa in viata va suferi pentru tot felul de nimicuri, asa cum am fost eu. Ce greu mi-a fost sa accept refuzurile. Si erau lucruri de nimic. O prietena imi spunea : eu daca mergeam cu sotul meu intr-un magazin si ii aratam o camasa iar el doar dadea usor din cap( nu a refuz ci a : asa si asa) nu mai vorbeam cu el 4 zile. Da, acestea suntem, femeile care au primit, care au avut parinti care au facut aproape totul, ca sa aiba copii, sa nu sufere. Si uite, te casatoresti si tu vrei camasa chiar daca mai ramai cu 15 lei in portofel. Treci peste sot, treci peste celelate necesitati dar ca sa ai, sa fii printesa, sa arati bine.


Deseori ma gandesc la ultimele  cuvinte ale sfantului Valeriu Gafencu: "Ateismul va fi invins, dar fiti atent cu ce va fi inlocuit!"
In cartea Intoarcerea la Hristos de Ioan Ianolide exista o mica nota la capatul acestei fraze. Scrie asa: Parintele Serafim Rose indica clar, inca din 1982, echivalentul "democratic" al ateismului comunist: "civilizatia Disneyland" adica o viata de distractii, placeri, confort si jucarii pentru oameni mari. Mesajul acestei civilizatii a eului- "Traieste pentru prezent! Relaxeaza-te! Simte-te bine!"- se propaga actualmente cu o forta uluitoare in Romania si in toate statele fost comuniste. E un mod mai perfid- dar cu atat mai primejdios- de a spune omului ca trebuie sa uite de Dumnezeu si de orice alta viata decat cea de acum, adica de a-l duce la pierirea vesnica."

Da, am scris aceste ganduri pentru mine si le-am asezat pe internet poate vor fi de folos si altora. 


duminică, 11 iunie 2017

Vesnica mea dimineata



Imi plac foarte mult diminetile, sa ies la geam si sa ma uit la ciresul meu plin de roade, cu frunzele dansand in bataia vantului. Imi place sa ascult cantecele pasarilor, fiecare cu povestea ei. Soarele imi incalzeste fata iar eu tac si sufletul meu se deschide.... Dimineata, cata nadejde gasesc in ea.

Mai am un singur dor





marți, 9 mai 2017

File de jurnal

Pentru astăzi..
9 mai 2017
zi cu soare si cativa nori, e vremea buna, nici prea cald nici prea rece

Mă gandesc...
la prietenele dragi din viata mea, ce femei frumoase, ce suflete delicate!
Astazi a fost Emilia, o prietena draga, la mine si am baut o cafea. Ne-a adus si daruri: pentru Iri un portofel haios din cauciuc, pentru Arseniuca o jucarioara de molfait si pentru mine biscuiti cu vanilie:) Cand le-am vazut am stiu ca ni le-a daruit cu tot dragul din frumosul inimii ei:
biscuitii

ce dragi!
Sunt recunoscatoare...
ridic ochii si privesc la ciresul din fata geamului...este de o frumusete deosebita, ramurile se misca in bataia vantului...ma intreb: pentru ce sunt recunoscatoare?
Off,Doamne, pentu toate, pentru intreaga mea viata!

 Imi doresc...
Sa fiu multumita cu ceea ce am. Sa ajung sa ma spovedesc.

Citesc...
cate putin din cartile Sfantului Parinte Paisie Aghioritul. El e ca o piatra legata de piciorul meu. Cand o iau pe "aratura" e indeajuns sa citesc cateva pagini si sa-mi dau seama unde gresesc.


Invatam...
in fiecare zi. Mie imi tot rasuna zilele acestea vorba unui parinte(de la radio)care spunea sa cautam sa oferim iubire si intelegere copiilor nostri, sa fim un izvor pentru ei pentru ca daca nu vom face asa atunci cand acestia vor creste mari si vor avea probleme sa nu ne plangem daca nu vor apela la noi sa-i ajutam.

În casa..
ca in casa cu copii mici....e destul de curat, pentru ca zilnic smotruiesc cate putin dar bineinteles ca as mai avea multe de facut.L-am intrebat la o spovedanie pe parintele meu: Of, parinte cand se gata treburile ?Mi-a spus razand: cand mergem in mormant:)) corect!!:))

covor aspirat, restul e : firescul vietii:))


vineri, 28 aprilie 2017

Maioneza de post din pufuleți

Hristos a inviat! 
M-am gandit de ceva timp sa va arat cum fac eu maioneza de post, poate ca știe toată lumea dar am zis ca trebuie sa fie de folos cuiva, poate vreunei gospodine proaspăt casatorita:)
Treaba e foarte simpla:)
Se ia o punga de pufuleți, se pune într-un castron de plastic. Se uda pufuleții cu apa din aproape în aproape pana rezulta o pasta ca muștarul, smântână. O poza sa intelegeti:
Întrebarea mea din primul an de gospodina: cum trebuie sa arate?:))
Se adaugă o linguriță de mustar, se amesteca și apoi mixam compoziția cu ulei (exact ca la maioneza clasica) fără stres pentru ca nu se taie nimic. Cand adaugi ulei și mixezi ai impresia ca se branzeste compoziția dar își revine în câteva secunde:
vrummmmm:)
Și încă o poza cu rezultatul  final:
Îmi place sa adaug și puțin piper în ea

In poza de mai sus am folosit maioneza la o salata de ciuperci cu usturoi. Langa am pus placinte cu cartofi, salata verde, chec de post si iaurt de casa. :)
                                                    O zi frumoasa si mult spor la treaba!
                                                                                                                        Andreea

miercuri, 26 aprilie 2017

Munca este o binecuvantare



Un raspuns la toate zilele acestea in care am fost drama queen:))ca nu mai pot, ca saracuta de mine cat mi-e de greu sa tin casa si copii. Am plans, m-am intrebat de ce imi este asa de greu, de ce m-as duce "pa camp" uneori pana astazi cand mi-am facut o cafea si am zis: gata, acum am nevoie de intarire! Am scos cartea Sfantului Paisie Aghioritul-Viata de familie si am cautat special despre ofurile mele:

Munca este o binecuvantare: 

Părinte, mai demult se spunea: "Mai bine să rupi tălpile decât păturile". La ce se refereau? - Voiau să spună că este mai bine să rupi tălpile încălţămintei lucrând decât să stai în pat trândăvind. Munca este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu. Ea dă vioiciune trupului şi prospeţime minţii. Dacă Dumnezeu nu ar fi dat munca, omul ar fi mucezit. Nici la bătrâneţele lor oamenii harnici nu încetează să muncească, căci de vor înceta să lucreze câtă vreme mai sunt în putere vor cădea în melancolie. Nelucrarea este moarte pentru ei.

Mi-aduc aminte de un bătrânel din Koniţa, care la vârsta de aproape nouăzeci de ani lucra mereu. în cele din urmă a murit pe ogor, care se afla la o distanţă de două ore de mers pe jos de casă. De altfel odihna trupească pe care o caută unii nu este o stare permanentă, ci uită numai pentru un scurt timp de stresul lor. Au mâncarea lor, prăjitura lor, baia şi odihna lor, dar de îndată ce se termină acestea, caută altă odihnă. Şi astfel sunt mereu mâhniţi, că întotdeauna le lipseşte ceva; simt un gol în sufletul lor, pe care caută să-1 umple. în timp ce acela care se osteneşte cu munca are o bucurie continuă, bucuria cea duhovnicească. 

- Părinte, atunci când ai probleme cu mijlocul nu poţi face nici un fel de treabă. - Bine, dar mijlocul nu are trebuinţă de asceză? O muncă care este ca o asceză pentru mijloc oare nu ajută? Ascultă: dacă cineva mănâncă, bea, doarme şi nu lucrează, pătimeşte o slăbănogire şi vrea să doarmă mereu, pentru că trupul şi nervii săi slăbesc. încet- încet va ajunge să nu poată face nimic. Nu apucă bine să facă nici doi paşi, că îndată i se înmoaie picioarele, în timp ce, dacă ar lucra puţin şi s-ar mişca, i se vor întări şi picioarele şi mâinile. Vezi, cei care iubesc munca, nu dorm mult sau deloc din pricina oboselii, cu toate acestea au putere, pentru că prin muncă se călesc şi se întăresc trupeşte.

Munca, mai ales pentru tânăr, este sănătate. Am observat că unii tineri învăţaţi cu traiul bun, atunci când merg în armată se călesc, se oţelesc. Armata le prinde foarte bine. Fireşte, aceasta se întâmpla mai demult. Astăzi însă ofiţerii se tem să-i zorească pe soldaţi, pentru că atunci când sunt zoriţi puţin îşi taie venele, pătimesc şoc nervos, etc. Eu le spun părinţilor să dea bani cuiva şi să-şi trimită copiii la acela ca să lucreze, şi astfel să-şi menţină sănătatea. Este destul să facă munca pe care o îndrăgesc. Pentru că un tânăr care este viguros şi are şi minte, dacă nu lucrează, devine un trântor. Iar când îi vede pe ceilalţi că progresează este cuprins de egoism şi nu-1 mai satisface nimic. Este chinuit mereu de gânduri şi mintea lui se zăpăceşte. După aceea se apropie şi diavolul de el şi-i spune: "Neprocopsitule, eşti un om pierdut! Cutare a ajuns profesor, celălalt are munca lui şi câştigă bani, tu unde ai să ajungi?", şi astfel îl aruncă în deznădejde, în timp ce dacă va lucra va dobândi încredere în sine în sensul cel bun. Va vedea că şi el poate face ceva şi că mintea lui va scăpa de gânduri atunci când munceşte. Şi în felul acesta se săvârşesc două lucruri bune.

Dragostea de muncă 

- Părinte, de ce mulţi oameni simt plictiseală atunci când muncesc?

 - Nu cumva nu-şi iubesc munca? Sau poate că din pricină că se ocupă mereu cu acelaşi lucru. Adeseori într-o fabrică unde se face, de pildă, tâmplărie, la unele secţii un muncitor de dimineaţă până când pleacă încheie mereu ferestre, altul pune mereu sticlă de geam iar altul chituieşte. Fac mereu aceeaşi muncă, un lucru monoton, cu şeful lor lângă ei, care îi supraveghează. Iar lucrul acesta nu este pentru o zi sau două. Se îngreuiază făcând mereu acelaşi lucru. Mai demult nu era aşa. Un tâmplar lua în primire patru pereţi de la zidari şi trebuia să predea proprietarului cheile casei terminate. Făcea mai întâi duşumelele, tâmplăria, la care punea sticla de geam şi o chituia. Apoi făcea scările în spirală, cu balustradă făcută la strung, după care văruia, făcea dulapurile, rafturile şi în continuare făcea mobila. Şi chiar dacă nu se ocupa el însuşi cu toate acestea, ştia totuşi să le facă. La nevoie făcea chiar şi acoperişul şi punea şi ţigla. Astăzi mulţi oameni sunt chinuiţi pentru că nu-şi iubesc munca. Aşteaptă să vină ora plecării. În timp ce atunci când cineva are râvnă pentru muncă şi interes pentru ceea ce vrea să facă, cu cât lucrează, cu atât i se aprinde şi mai mult râvna. Se dăruieşte apoi muncii sale şi atunci când vine ora plecării, spune: "Cum a trecut timpul atât de repede?". Uită şi de mâncare şi de somn şi de toate. Şi chiar de nu mănâncă nimic, nu flămânzeşte, nici nu moţăie dacă nu se odihneşte, ci mai degrabă se bucură că nu doarme. Nu se chinuieşte din pricina foamei sau a nesomnului, căci pentru unul ca acesta munca este sărbătoare.
 - Părinte, cum se face că dintre doi oameni care fac aceeaşi muncă, unul se foloseşte duhovniceşte din ceea ce face, iar celălalt se vatămă?
 - Depinde de felul în care face fiecare această muncă şi de ceea ce are înlăuntrul său. Dacă lucrează cu smerenie şi dragoste, atunci toate vor fi luminate, curate, pline de har şi va simţi odihnă lăuntrică. Iar dacă se mândreşte că face munca mai bine decât celălalt, poate simţi o satisfacţie, dar ea nu îi umple inima pentru că sufletul lui nu este încredinţat că lucrul pe care 1-a făcut este bun şi de aceea nu are odihnă. Apoi, atunci când cineva nu-şi face munca sa cu dragoste oboseşte. Unul oboseşte numai când vede că trebuie să urce o pantă pentru a termina o oarecare treabă. Şi aceasta se întâmplă pentru că nu-şi iubeşte munca. în timp ce altul care o face din toată inima sa urcă şi coboară fără să-şi dea seama de aceasta. Un lucrător, de pildă, poate săpa multe ore stând în soare fără să obosească dacă face aceasta cu toată inima sa. Iar dacă nu o face din toată inima, se opreşte mereu din lucru, cască gura, cârteşte că este prea cald şi suferă.
 - Părinte, se poate ca cineva să fie absorbit atât de mult de munca sa, încât să-şi neglijeze familia, etc?
- Omul trebuie numai să-şi iubească munca sa, iar nu să se îndrăgostească de ea. Dacă nu-şi va iubi munca sa, se va obosi îndoit, atât trupeşte cât şi sufleteşte, şi atunci repaosul trupesc nu-1 odihneşte, pentru că este obosit sufleteşte. Iar tocmai această oboseală sufletească este cea care îl răpune pe om. Atunci când cineva lucrează cu toată inima şi este bucuros, este odihnit sufleteşte şi nu mai simte oboseala trupească. Iată, am cunoscut un general, care face chiar şi treburile soldaţilor. Şi cât de mult suferă pentru soldaţi! întocmai ca un tată. Dacă aţi şti câtă bucurie simte atunci când îşi face datoria sa. Odată a pornit la miezul nopţii din Evro ca să apuce Sfânta Liturghie ce se săvârşea în Larisa la prăznuirea Sfântului Ahile, deşi era îndreptăţit să meargă mai târziu la Te Deumul ce urma să se săvârşească la sfârşit. Dar îşi spunea: Trebuie să fiu din timp acolo, pentru a-1 cinsti pe Sfânt". Pe toate le face din toată inima sa. Satisfacţia pe care o simte cel ce-şi îndeplineşte munca sa cu mărime de suflet este o satisfacţie bună, pe care Dumnezeu a dăruit-o pentru a nu se chinui făptura Sa. Iar aceasta este odihna ce izvorăşte din osteneală.

Ce spuneti?Oare nu este minunat Dumnezeu pentru aceste mici daruri pe care ni le trimite in fiecare zi pentru a ne lumina?:)
sursa google